Basarabia si Bucovina – drum de glorii, drum de jale in istoria nationala

 


Basarabia si Bucovina – plaiuri mioritice, parti ale trupului de tara ale carei coloane de sustinere sunt Carpatii, Dunarea si Marea Neagra, locuite din zorii istoriei de acelasi popor cu dulcele sau grai latin – au strabatut o istorie legendara, infruntand vicisititudini, care pe multi i-ar fi dus la pieire, cu o vitejie demna de poemele homerice.


Tinuturi ale spatiului geto-dac locuite dupa venirea lui Traian de dacii liberi, Basarabia si Bucovina s-au circumscris civilizatiei daco-romane si apoi romanesti, intrand in intregul etnic, lingvistic, economic, cultural si politic romanesc pe care nu l-au put modifica nici una din semintiile aduse de vanturile istoriei. Adapostiti de codrii seculari in vremuri de restriste, conservandu-si limba, obiceiurile si neamul, de fiecare data au stiut sa iasa la lumina sub sceptrul unor voievozi ca Stefan cel Mare – devenit simbol al intelepciunii, tariei si perenitatii lor pe pamantul romanesc – renascand de fiecare data mai falnici in mijlocul popoarelor din jur, jinduitoare la plaiurile lor manoase.
Intr-o vreme cand alte popoare reusisera sau tocmai reuseau sa-si creeze cadrul statal necesar evolutiei lor unitare, Mihai Viteazul a unit sub stindardul sau pe toti romanii. Jinduitorii din jur au doborat insa capul lui Mihai si, odata cu el, prima unire a romanilor. Ideea de unire incoltise insa si a continuat sa germineze sub mai toti domnitorii care i-au urmat Marelui Viteaz.
Dar – tocmai cand o epoca apunea lasand loc alteia de mari prefaceri pe taram economic, social si politic, cand mai multe popoare ale lumii, si odata cu ele poporul roman, isi inaltau personalitatea istorica la rangul de natiune moderna – prin targuielile dintre marile imperii, aceste franturi de rai romanesc au fost smulse din trupul caruia ii apartineau in mod organic si incorporate unor imperii vecine: Bucovina, prin Pacea de la Kuciuk-Kainargi din 1774-1775, a fost oferita de turci austriecilor si Basarabia, prin Pacea de la Bucuresti din 1812, a fost data de acelasi Imperiu Otoman altui mare imperiu, celui tarist.
Ceea ce nu reusisera semintiile straine timp de veacuri aveau sa reuseasca acum marile imperii. Atrasi de bogatia ogoarelor si livezilor, de inlesnirile create intentionat de cuceritori, strainii s-au aciuat pe aceste meleaguri si astfel populatia romaneasca a fost impanata cu venetici, deveniti instrumente de opresiune ale stapanirii.
In urma unui alt mare conflict armat din rasaritul Europei, purtat in Crimeea, la Congresul de la Paris din 1856, trei judete ale Basarabiei – Cahul, Ismail, Bolgrad – se intorceau la Moldova si Unirea romanilor devenea o problema internationala. Era rodul activitatii pe plan international a fruntasilor Revolutiei de la 1848. In 1859, aceste trei judete au intrat in componenta statului national modern care avea sa se numeasca Romania.
In februarie 1878, pe cand bravii ostasi romani mai luptau inca la Belogradgic pentru a consfinti Independenta tanarului stat, partenerii lor de lupta pe care-i salvasera de la o infrangere categorica si umilitoare din partea otomanilor, incalcand in mod grosolan Conventia romano-rusa semnata la 4 aprilie 1877 si cea mai elementara loialitate fata de un aliat, asezati la masa tratativelor cu turcul invins cu ajutor romanesc, puneau la cale rapirea acestor teritorii romanesti, iar Congresul de la Berlin a consfintit samavolnicia.
In marea confruntare mondiala din 1914-1918, ceea ce era rau in marile imperii, si era mult rau, s-a agravat la maximum. Popoarele, nemaiputand rabda robia de veacuri, au scuturat jugul imperial. Cehii, slovacii, polonii, slavii de sud si-au faurit state nationale, adunandu-si teritoriile risipite prin impartirea lor intre marile imperii. In acest context, romanii aflati intre granitele impuse de tortionarii istoriei s-au adunat la sanul patriei-mama, intregindu-i trupul. Prin vointa liber exprimata, basarabenii si bucovinenii s-au unit cu TARA. Era in 1918, anul intregirii noastre, cand si Transilvania a intrat intre granite romanesti.
Timp de douazeci si doi de ani aceasta tara s-a bucurat de binefacerile intregirii, cunoscand cea mai fertila evolutie si capatand un loc demn intre statele democratice ale lumii. Dar, tot ca urmare a marii conflagratii mondiale, au aparut in lume fenomene politice noi. Pe de o parte fascismul, pe de alta comunismul. Prinsa la mijloc, Romania a fost din nou sfartecata in urma intelegerilor secrete dintre Hitler si Stalin ticluite de Rbbentrop si Molotov la 23 august 1939. Ca urmare, in 1940, un alt calvar incepea pentru romanii din Basarabia, Herta si Bucovina.
De data aceasta situatia romanilor din aceste teritorii a devenit si mai grea pentru ca politica imperiului rosu nu se multumea doar cu implantari demografice pe pamantul romanesc, ci, odata cu acestea, a recurs la reducerea substantiala a populatiei romanesti, fie prin exterminare economica, sociala, politica si nationala, fie prin deportari, schimband radical raporturile etnice. Aceasta a constituit si marul discordiei aruncat de Hitler si din care Romania a trebuit sa muste, mergand intr-un razboi alaturi de un „aliat” care-si arata perfidia intr-un mod asemanator la 30 august 1940. Dupa o raza de speranta in 1941-1942, romanii din Basarabia si Nordul Bucovinei au ramas sub talpa stalinista, fapt hotarat de mai-marii de atunci. Avand ca simboluri ale staruintei lor pe aceste meleaguri pe Stefan cel Mare si pe Mihai Eminescu, la ale caror monumente florile nu s-au ofilit nici o clipa, romanii au supravietuit tuturor tertipurilor si torsiunilor ce le-au avut de indurat.
Cum istoria a demonstrat ca, in mod legic, un imperiu nu poate dainui la nesfarsit, iata ca si imperiul rosu – chiar rosu fiind – nu a putut rezista celor mai firave raze de innoire si sinceritate, numite perestroika si glasnosti, si s-a topit ca un sloi de gheata la primele adieri ale vantului de primavara. Intr-adevar, la caldura degajata de dorinta de libertate a popoarelor ruse si neruse, imperiul sovietic s-a destramat. Basarabia a devenit stat independent cu numele de Republica Moldova. Din pacate insa, fortele raului implantate cu buna stiinta atata timp in trupul Basarabiei, au inceput sa-si faca efectul. Ele au zvacnit sub forma atacurilor marsave ale separatistilor transnistreni. De aceea, romanii basarabeni au fost nevoiti sa se bata, sa se bata din nou pentru libertatea lor pe pamantul stramosesc. Asa cum spunea in acele zile fierbinti un intelept roman taran din Basarabia „ei se bat pentru ca tihna sa nu le mai fie mir, viata sa nu le mai fie jelanie si stiinta sa nu le mai fie nauca”.





Prof. Ion R. Popa